Una dintre cele mai plăcute modalități de a-ți petrece
timpul vara aceasta, împreună cu iubitul sau prietenii, este să mergi la un
picnic. Cu siguranță ți-a surâs de multe ori această idee, însă ai tot lăsat-o
baltă pentru că te-ai gândit că nu știi exact de ce ai nevoie sau nu ai cum să
transporți toate acele lucruri necesare, dacă nu ai tu sau unul dintre
însoțitori o mașină disponibilă. Însă nu îți face griji! Am pregătit o listă
pentru tine cu strictul necesar, pe care îl poți așeza în două rucsacuri.

Drept urmare, iată
de ce ai nevoie:
- pătură pentru picnic, de preferat, una clasică, cu imprimeuri în formă de pătrățele. Asigură-te că este suficient de încăpătoare pentru tine și însoțitorii tăi. Dacă ți se pare că nu, roagă-ți iubitul sau prietenii să mai aducă și ei câte una. La picnic, este important confortul.
- de cele mai multe ori, farmecul și cochetul unui picnic îl reprezintă faimosul coș de picnic, însă dacă ai o mașină cu ajutorul căreia să-l transporți, poți alege să depozitezi cele necesare în rucsacurile despre care vorbeam anterior.
- de-ale gurii: pentru că picnicul înseamnă o masă servită în natură, acordă importanță mâncării. Cea mai simplă gustare pe care o poți lua cu tine sunt niște sandwish-uri delicioase, preparate acasă. Așază între cele două felii de pâine tot ce vă place vouă și învelește-le în niște șervețele vesele și colorate. Dacă nu poți prepara tu toată gustarea, roagă niște prieteni să te ajute. Pentru a le transporta în siguranță, așază-le în cutii de sandwish care le vor păstra proaspete.
- în afară de sandwishuri, ia cu tine și niște fructe, precum și alte chestii de ronțăit precum alune, caju, fistic, covrigei, cookies cu ciocolată sau plăcintă cu vișine, mere sau dovleac.
- nu uita nici de băutură. Poți să pui într-o sticlă limonadă preparată acasă, apă sau orice altceva îți place ție. Pentru a o menține rece, adaugă niște cuburi de gheață. Alege niște pahare cu imprimeuri simpatice pentru a da farmec evenimentului. Dacă vrei să organizezi un picnic romantic cu iubitul, în afară de suc, poți strecura în rucsac o sticlă de vin.
- pentru distracție, nu uita să adăugi și un pachet cu cărți de joc sau alte tipuri de joc, menite să vă asigure distracția. Asigură-te că ai ales locul ideal pentru un astfel de eveniment, unde iarba este crescută bine, iar în jurul tău, peisajul este cuceritor. Mare atenție și la țânțarii care pot apărea atunci când afară se face seară! Folosește spray împotriva acestora pentru a-i alunga și a-ți păstra buna dispoziție!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu